eu o găsesc, dimineața, ascunsă după o poartă de fier, înaltă cât să-i ascundă culoarea, care se prelinge apoi în lungul unei linii ferate care duce cine știe unde
poate chiar in lituania…
învăluită în felii mari de înghețată din ceață liniștitoare
din amestecuri de naramz dulce cu care marele cofetar îi hrănește pupilele
iar cofetarul ale cărui mâini aleargă pe griful de chitară ale cărei corzi împrăștie în juru-le dul-ceața culorilor miraculoase
înflorind pe inima arpegiatoarei, unde se lăsaseră sădite
și unde întâlnesc umbre de chihlimbar și de caise în pârg , care sunt precum ramurile unui copac încărcat dintr-o dată de fructe coapte împresurându-i trunchiul făcându-l să strălucească stins de la licuricii care se învârtesc înăuntrul abisului ei bezmetic
o poveste care va dori să treacă pragul din lumea incredibilă a sunetelor de dul-ceață ale trompetelor, în cea a respirației mele, iezer împânzit acum de nesecate mirodenii necunoscute, cărora le simt aromele, ca și cum aș înota într-insul
vara din ziua de ieri 