Featured

Velierul- dialogul

– “ajungerile au o geneză călătoare, ca un velier cu pânze de mătase
care dispare de fiecare dată când îl privești”
– pentru că se dizolvă în interiorul privirii,
în universul ei, când se îmbrăcă cu mătasea,
devenind haina ei cea nouă
– “o haină prin care se vede realitatea în chip nedeslușit și splendid”
– în rarele dăți când o atingi, parcă atingi paradisuri.
compuse din suprafețe liniștite de lacuri,
de pe oglinzile lor culegi păsări ude, care, apoi, intră în tine,
printre buzele tale, prin degetele tale, prin cristalinul ochilor tăi,
prin papilele tale gustative.
odată ajunse,velierul
înăuntru
se așează
în locuri din tine,
își lasă amprentele lăbuțelor lor.
îți mișcă aerul interior,
cu bătăile aripilor.
din timpul rarelor dăți când le trimiți în tine,
rămâne, acolo, respirația lor.
se amestecă, în fiecare zi, cu respirația ta,
cu liniștea serilor albe,
între cutele cărora te găsesc,
de acolo te pot culege, în fiecare inspirație de-a mea,
ca pe o lume interzisă,
închipuire dar și prezență materială interioară

 

Sponsored Post Learn from the experts: Create a successful blog with our brand new courseThe WordPress.com Blog

Are you new to blogging, and do you want step-by-step guidance on how to publish and grow your blog? Learn more about our new Blogging for Beginners course and get 50% off through December 10th.

WordPress.com is excited to announce our newest offering: a course just for beginning bloggers where you’ll learn everything you need to know about blogging from the most trusted experts in the industry. We have helped millions of blogs get up and running, we know what works, and we want you to to know everything we know. This course provides all the fundamental skills and inspiration you need to get your blog started, an interactive community forum, and content updated annually.

zbor

azi am ieșit pe stradă, fără să știu unde mă duc, și de ce.

tu voiai să te odihnești

eu voiam, în schimb, să îți arăt cât de frumos pictează îngerii

și ți-am spus:

te întinzi în pat,

îți deschizi larg brațele,

și închizi ochii

mai este doar o oră, sau două,

este patru după-amiaza,

dar, când se înserează,

îți imaginezi că zbori pe deasupra orașului,

prin memoria lui

și, acolo, găsești cupolele pictate, la care visai

cuvintele tale frumoase, se aflau în spatele cuvintelor ăstora

mi le-ai spus cu trupul tău

și m-am bucurat

de felul în care mi le-ai spus

ea scrie 2

ce frumos scrii! sper să îmi trimiți și mie cartea când o vei termina. dacă nu poți, fă un avion de hârtie, deschide fereastra înclinată, din dormitorul tău, aflată deasupra saltelei pe care te odihnești, și de unde poți privi stelele, noaptea, și lansează-l de acolo. sigur va ajunge la mine.
pentru că se face din ce în ce mai cald, am să încep să las fereastră deschisă, ca să fiu sigur că avionul tău va intra în camera mea.
și, într-o bună zi, când am să mă întorc acasă, am să îl găsesc, îl voi despături, și voi citi ceea ce ai scris tu pe foaia de hârtie din care l-ai făcut. sper că, la sfârșitul scrisorii să închei cu ceva de genul: cu drag, sau, te îmbrățișez, sau oricare altă formulare de genul asta, pornită direct din inima ta.

: over, matthew wylie

tu scrii

Tu scrii câte o frază, și, fără să înțeleg cum, fraza aceea mai rupe câte o bucățică din sufletul meu, dar, acolo, cuvintele umplu, repede, locul rămas gol, cu câte o bucățică de cer, atât de albastră, încât, de la un timp, dacă îl privești, sufletul seamănă acum cu partea însorită a bulevardului Ștefan cel Mare, pe unde te întorci acasă, iar bucățile de cer albastru sunt plantele urmelor tale, care se imprimă atunci când pășești prin el.

căprioara

dintr-o dată, m-a cuprins  dorul de tine și de mintea ta întortocheată, o dulce amazoană, pe insula ta de verdeață, sorbindu-ți, dintr-o oglindă, priveliștea nerusinatului trup. gândindu-te, cu gingășie, la mine, cu gingășia tenacitățîi tale de femeie, corupandu-mă, așa cum eu te-am corupt, cu o imagine, cu  un semn, un mic pocnet din degete, cu o mână întinsă spre mine, în timp ce privirea ți se odihnește pe conturul imprecis al vreunei  ființe din depărtare, aflată la umbra unui copac, în iarbă, printre firele de iarbă, o șopârlă, poate, cu capul ridicat, cu ochi mari, migdalați, o șopârlă-căprioară, înainte de a fugi, după ce mai  fugise  de-atâtea ori. înainte de a fugi de mine, un biet soldat, sau calfă, cu o morgă de intelectual ieșit la plimbare, cumva, pentru a se destinde, pe terasa unui restaurant, la o masă sub o umbrela de soare multicoloră, cu o halbă de bere în mâna, cu picioarele raschirate, într-o poziție cvasigolaneasca, puțîn înainte de a-mi sufla nasul, într-o parte, pe ciment, cu un gest, oho!, mitocanesc. și dacă te-aș întâlni, în autobuz, sau tramvai, de  pildă, și te-aș agresa cu:  ” Ei, frumoaso!…zi-i, cum ne înțelegem? ” și tu ai fi lipită, pe jumătate, de mine, chiar pe roțile autobuzului, știi, nu?, ai mai pățit  ?!, porco di madona!, ca-n povestea cu lupul cel rău și scufița rouge, și privirea mea hrănindu-se cu tine, o privire placentă, care-și hrănește stăpânul, de-așa de departe. și să-ți simt trupul, sub  rochia subțire, înflorată, poate că,  jos, pe poale, rochia avea o fundă mare, nu m-ar mira, la tine, un gest de cochetărie feminină, și aș răsufla deasupra umărului tău gol, rochia ar avea bretele, cu siguranță, trebuie să verific asta, și chiar o pată aurie pe spate, pe  omoplați, mai jos de omoplați, care ar fi și ei goi, dezgoliți, frumoși omoplați de domnișoară, ce mai încolo și-ncoace, și tu ai mirosi frumos, mai bine zis părul tău ar mirosi  frumos, la  început nu mi-aș aduce aminte cum dracului ii spune la parfum, și te-aș apuca pe neașteptate de mână, măna cu care trecusesi deja peste a mea, din  întâmplare, cu degetele ei fine, atingând-frigandu-mă, da,  ți-aș  prinde-o încetișor, chiar când ai intenționa să ți-o retragi, ți-aș strânge-o  ușor de tot, și ea s-ar cuibări in palma mea, preț de câteva clipe, s-ar odihni acolo, lăsându-mi, pentru mai târziu, căldura și mirosul, pentru a-l putea sorbi, cu nările, era același, probabil, ca al pielii trupului tău, dar, mai ales,  seamănă cu cel al părului, doar ți l-am mirosit, mai devreme, mai tii minte?

: libelulă

Lista

am făcut o listă foarte lungă despre:

 când îmi trăiesc copilăria, împreună cu copilăria ta

 când cresc deodată cu tine

 când vii pe malul mării tale, îi ridici marginea, cum ridici marginea unui cearceaf, și te uiți insistent dedesubt,

 ca să vezi până unde se întinde lumea ta,

 sau dacă ai primit ceva de la mine

 când vii să stai, în visul meu, îți dai buzele cu culoare de vișine, te așezi picior peste picior, și eu îți beau cafeaua, deși nu beau cafea

 când îți simt buzele cum își ating pielea lor goală, de pielea goală a buzelor mele. 

 când te sărut, fără să te sărut. 

 când construiesc terase înguste pe sânii tăi, în spirală, și plantez viță de vie, 

 când se coc, mănânc strugurii, dimprejur,

 când pun flori de rozmarin, pe terasele lor, și urc cu pleoapele desculțe, până în vârf, 

 când le închid, asupra-ți, și pupilele tale se unesc cu ale mele, înfiorându-se unele pe celelalte

 când cristalinele ochilor mei se curbează pe pupilele sânilor tăi, ei deschid larg ochii lor, și îmi dau dulceața lor 

 când îmi spui: poftește, gustă, este proaspătă, și miroase a frunze de viță de vie, a struguri copți, și are gust de elixir și de rozmarin înflorit

 când pupilele tale se întăresc încet, încet, ale mele își curbează și mai mult, înăuntru, cuiburile, iar irișii lor, îmi colorează ochii, 

 când, înăuntru, îți lași puii de pasăre, să ațipească puțin, apoi să se trezească, și pot simți bătăile lor de aripi, 

 când mintea ta va ajunge acolo, deodată cu mintea mea, 

 când va zbura, în lungul teraselor, va gusta din boabele de struguri copți, 

 iar picăturile scăpate de dincolo de pielița strugurilor, îți vor parfuma cu apa lor, pielea. 

 iar mie, nările și gura, 

 iar mie, ochii, 

 iar mie, urechile, 

 propriile bătăi de aripi, înfiorate de păsările albe ale sânilor tăi

: porumbei în stația lui 52

cântarul

aici, unde mă aflu acum, am găsit un cântar vechi, foarte frumos, cu doi păuni, cu ciocurile ținând loc de limbile cântarului. și m-am întrebat: când se sărută păunii!?! odată am avut pui de broască țestoasă. i-am găsit pe punte, la iaz, erau foarte mici, i-am hrănit cu râme și cu salată verde, au început să mă iubească. după un timp au reușit să se suie pe mine și le simțeam lăbuțele mici și gingașe pe piele. le plăcea în apa dulce, le puneam într-o cadă făcută din bucăți de lemn de stejar, prinse în nituri cu cercuri de tablă, în fiecare dimineață le cântăream pe un cântar vechi, cu două talere din alamă aurie, ca să fiu sigur că au să se facă mari. apoi strângeam rouă de pe frunzele de brusturi, pentru că acolo se aduna cea mai multă, scoteam apă proaspătă din fântână, vărsam roua în ea, și îi priveam cum înoată. când au crescut suficient le-am dat drumul în iaz. seara veneam pe punte și le aduceam mâncare. ieșeau din stuf, se apropiau de mine și îmi mâncau din palmă, puii mei de broască țestoasă. când m-am întors, peste un an, și m-am dus la iaz, au venit la mal două broaște țestoase, deja mari. și eu le-am mulțumit că nu m-au uitat. se copseseră merele pentru plăcintă, în merii de pe malul iazului, și coarnele, în cei doi corni de lângă puntea de deasupra

iazului. merele, de coapte ce erau, se desprindeau de pe ramuri, veneau de-a rostogolul prin iarbă și cădeau în iaz, cu plescăituri mari, aruncând apa jur împrejur. și iazul era pictat cu mere verzi, sau roșii și galbene, moi și zemoase, ca în lacustrele cu nuferi ale lui Monet.

: cântar

Paso Doble

…la primăvară, am să mă duc să înot în mare, cu tine lângă mine, acolo, apa are să ne dezlocuiască trupurile, și am să-ți pot scrie despre corpurile acelea noi, transparente, fluide, care vor continua să înoate în mare, după ce noi o să plecăm, care vor trăi acolo, pentru totdeauna, ca doi pești mari, argintii, înotând, câteodată,în paralel cu provele navelor, pe întinsul apelor, nedespărțiți. serile, tu ai să ai greieri pe buze, eu am să îi culeg, unul câte unul, am să îi așez în carul mare, care stă, când este senin, atârnat deasupra mării, spre dimineață, înainte de a apune, carul mare cu greierii buzelor tale, plecând spre noaptea altcuiva.

: anna-o

savin

…Pe străzi pe caremașinile parcă pândesc, cu spinările incovoiate, cu blănile lor albe, privind scufundarea Titanicului. Rămânând nemișcate, până când ultimele bărci s-au îndepărtat îndeajuns de mult, pentru a nu le mai putea tulbura somnul. Odihna binemeritată. Până la sosirea augustei aurore boreale. O lungă oră de seară în timpul căreia, ele, ascultând un fel de incantație, obligatoriu spusă în șoaptă, făceau o mărturisire despre un amor recent, sau, pur și simplu, descriau un bărbat. Un coleg de servici, sau facultate. O descriere lapidară. A vecinului cel nou, a șoferului de taxi, sau a însoțitorului din trenul de Brașov. Descriere care  însemna o foarte ușoară amânare a proiectelor lor de viitor, din cauza toropelii plăcute, care le îmbăta pe aceste femei, așezate în fotoliile lor adânci, așteptând, nu-i așa?, scufundarea Titanicului! Vorbind despre stilul de lucru al profesorului X, sau Micul Jean, cum îi spunea toată lumea. Timp în care, Savin, tocmai termina de curățat zăpada de pe centrala termică atașată blocului în care locuia chiar Micul Jean! Gândindu-se ce s-ar fi întâmplat dacă ar fi alunecat și ar fi căzut! Trecând, și el, dincolo, încetișor, și mașinile, cu spinările lor albe, la pândă, așteptând să se instaleze liniștea, un pic cam nefirească, neomenească, de după plecarea ultimelor bărci. Cu farurile aprinse, în ceață, izbutind, cu toată aparență lor impasibilitate, să tulbure ordinea lucrurilor. Și-așa mai departe ,…, povestea lor se derula impasibilă, fără că ei să dorească neapărat asta, intrând în noapte, fără să-i mai simtă răcoarea, fără să-i perceapă zgomotele, celelalte, care ascundeau absența lor, lipsa lor de griji, viața lor de oameni grăbiți să trăiască. Ehei!, ce descoperire făcuse Nel, lângă tipul care-o ținea de mână. Care râdea, umezindu-i ușor mâna, și care se numea Nuștiucum! Și, spre sfârșit, el, necunoscutul, începuse să-i explice ceva, dându-i senzația ipostazei unei copile, în tren, ea simți o clipă legănatul acela caracteristic, așezată pe bancheta unui compartiment, lângă o mamaie binevoitoare. Recunoscându-și puterea, ascendentul de fapt, de a-i putea pune acesteia întrebări, forțând-o să răspundă, să-i aranjeze căciulița, să-i netezească părul, gulerul de la cămășuță, inventând tot felul de explicații ciudate, spre hazul vecinilor de compartiment. O mamaie atotștiutoare, severă, în general bine înțepenită pe picioare, peste care viața trecuse greu. Așteptând, din partea destinului ei, un fel de recompensă. Pentru experiența ce-o adunase într-însa. Lingușindu-și, iubind, nepoțica drăguță, cu rafinamentul și tactul vârstei ei înaintate. Zâmbind condescendent privitorilor ocazionali, din cauza relației pe care o întreținea strălucind. Găsind necesară subordonarea ei aparentă acelui copil, care-o zăpăcea, silind-o să placă, dar altfel decât s-ar putea crede, nu ca o femeie unui bărbat, ci, mult mai simplu, fără nimic cochet în gesturi, sau priviri. Și, cu o mică urmă de resemnare, furișată în profunzimea glasului ei, în pacea mâinilor așezate conștiincios în poală, pe stofa groasă, scumpă, a unei fuste elegante, care o făcea să pară mai sobră, mai distinsă, mai serioasă decât, poate, să zicem, (deși comparația este gratuită, necesară doar din punctul de vedere al construcției frazei, care o cere făcută neapărat), chiar cu mama fetiței Nel!

Radu coborâse. Venise și Claudia și Vladimir, soțul ei. Îi făcea cunoștință. Plăcere de ei. De prezența lor, într-un fel intrusă, acolo, în viață ei particulară, în care navalise individul asta, Savin, care, pe deasupra, o mai și ținea de mâna!, cu mâna aia mare a lui, cu care, uneori, scria, auzise că lucra, în timpul liber, la o revista studențească, dar dracu’ știe ce?! Servindu-se de mâna lui, ca de o bară, mână curentă, aidhand, care însoțește o punte îngustă peste un râu înghețat. Oferind siguranță la înaintare; ea se simțea întotdeauna stingherită de prea mulți necunoscuți, deși nu era o sălbatică, avea întotdeauna tendința de a se înstrăina de noile cunoștințe imediat ce lua act de existența lor.

: pictură

despre zarnacadele

înălțimea zarnacadelelor în grădină este de 16-17 centimetri. caisul a făcut muguri de culoare maro închis. crengile îi sunt uscate. anul trecut a făcut o singură caisă, care a căzut într-o după-amiază caldă direct pe asfalt desfăcându-se în două. muzica lui tom îmi place. hainele de pe mine nu le-am schimbat de vreo trei zile. mașina de spălat este setată la 800 de rotații, temperatura de 60 de grade celsius și programul pentru rufe colorate durează o oră și patruzeci și nouă de minute. aici este cod portocaliu de soare și în aer cineva a dat drumul la amoniac. lângă gardul exterior să află o fabrică mică de înghețată. într-o cutie de plastic sunt niște cartoane. pe unul dintre ele scrie ask for more. nu știu ce înseamnă și nici ce vrea să spună asta. mie unul nu-mi spune nimic. ieri am fost la seră și am cumpărat salată verde. am trecut de indicatorul ăla pe care scrie atenție la calea ferată. calea ferată au furat-o demult, dar eu am fost foarte atent, nu s-a auzit nici un tren trecând și nici șuieratul locomotivei. nici măcar zgomotul lopeții când este împinsă cu forță în grămada de cărbuni, nici zgomotul ușii din fontă, dată în lături, nici măcar strălucirea flăcărilor din vatra cazanului de abur, doar, poate, imaginea unui chip luminat cu bricheta, într-o seară, când ea era îmbrăcată in ceva drăguț, și-i stătea așa de bine părul. 

: cais înflorit

sepia

vara din ziua de ieri

în timp ce îți arătam fotografii vechi

făcute cu binoclul

sau cu palmele

am găsit aceste fotografii de pe tine

făcute cu buzele

încă mai am negativele lor pe ele

trebuie doar să le developez,

să le agat cu cârlige speciale, să se usuce

ca să le pot săruta din nou

fotografii în relief, din care te pot realcătui

și, pe cea mai frumoasă dintre ele,

aceea în care te-am surprins exact în clipa când respiri,

am să o strecor sub cămașă,

ca să respir împreună cu tine

: daria petrova, the nonexistent floorh

View original post