Featured

Velierul- dialogul

– “ajungerile au o geneză călătoare, ca un velier cu pânze de mătase
care dispare de fiecare dată când îl privești”
– pentru că se dizolvă în interiorul privirii,
în universul ei, când se îmbrăcă cu mătasea,
devenind haina ei cea nouă
– “o haină prin care se vede realitatea în chip nedeslușit și splendid”
– în rarele dăți când o atingi, parcă atingi paradisuri.
compuse din suprafețe liniștite de lacuri,
de pe oglinzile lor culegi păsări ude, care, apoi, intră în tine,
printre buzele tale, prin degetele tale, prin cristalinul ochilor tăi,
prin papilele tale gustative.
odată ajunse,velierul
înăuntru
se așează
în locuri din tine,
își lasă amprentele lăbuțelor lor.
îți mișcă aerul interior,
cu bătăile aripilor.
din timpul rarelor dăți când le trimiți în tine,
rămâne, acolo, respirația lor.
se amestecă, în fiecare zi, cu respirația ta,
cu liniștea serilor albe,
între cutele cărora te găsesc,
de acolo te pot culege, în fiecare inspirație de-a mea,
ca pe o lume interzisă,
închipuire dar și prezență materială interioară

 

în ce fel

în ce fel să te visez, noaptea, când îmi ții loc de comete,
în ce formă să-mi așez trupul,
pentru ca trupul tău să se lase, ușurel, ca într-un cuib,
în ce gând scurt de-al tău, să strecor un gând de-al meu,
ca să se împrietenească, și să meargă împreună în oraș
în ce stație de autobuz să te aștept,
și tu să apari,
și să râzi, cu capul dat pe spate,
cu privirea împinsă în mine
ca doi cercei agățați de pleoape,
alunecând înlăuntrul ochilor,
pe malul canalului lui Schlemm

: Christer Strömholm, La Methode, Paris 1960

pas în trei

în oglindă, te uiți, uneori, ca să te asiguri că ești, atâta tot, eu, ca să fiu sincer, mă mai uit când mi se pare că am zărit, undeva, marile speranțe, și, când mă văd acolo, îmi trece. ți-am povestit?, că aveam o oglindă venețiană, care fusese tăiată în două, era înrămată cu o ramă din lemn aurit, cu basoreliefuri, în ea mă uitam foarte des, când ajungeam acasă, la roman, era așezată pe peretele roz al camerei mele, împânzit cu păsări ale paradisului, cu cozi lungi, aurii, desenate cu rolul, peretele pe care ședea și iedera, care devenea tot mai deasă, și pentru că atunci când mă priveam în oglinda aia din cristal venețian, nu se schimba nimic, am luat-o după mine chiar și aici, învelită într-o pătură, legată cu sfoară, am ținut-o în brațe, în tren, am adus-o la constanța, dar s-a pierdut, nu știu când, am uitat-o undeva, în desele mele mutări dintr-un loc într-altul, dintr-o casă străină în altă, dar o țin minte perfect, deși nu îmi mai vedeam reflexia în ea, asta nu mai țineam minte, nu mă mai țin minte pe mine, cel de atunci, nici măcar cu ce eram îmbrăcat nu îmi amintesc, cred că, de la un timp, oglinda știa că nu mai poate să te reflecte cum trebuie, pentru că vremea ta a trecut, și atunci pleacă, ții minte alte reflexii, ale părinților, colegilor, prietenilor, ale lustrei din mijlocul camerei, lumina ei căzând asupra tânărului trup al primei tale iubite, dar nimic despre tine, faptul că nu mă țin minte, și că tu îmi spui, că nici nu crezi că eu exist, toate astea ridică un semn mare de întrebare, așa că m-am dat la subsuori cu parfum de mosc, și am ieșit afară, evident că în urma mea se aude mark, cântând, și adie vântul, din grădină.
bineînțeles că ți-am mai povestit…

: pas în trei

înrouare de seară

noaptea, ți-aș citi din zenobia,

tu ai adormi, într-un târziu,

iar eu aș continua să îți citesc,

tu ai asculta cu ființa ta din somn,

atunci te-aș atinge foarte ușor,

ca să nu te trezesc,

până când mi-ai înroua degetul,

aș întoarce filele cărții cu el,

și, din colțișorul paginii,

parfumul tău s-ar împrăștia peste litere,

ca o mireasmă pe deasupra unui câmp.

time

cum să îți explic, ce se întâmplă în mine?

 cum intri și lași, în urma ta, clepsidre

 în care se află imagini care curg încet

 tu vii și întorci clepsidrele 

 și ele încep iarăși se curgă, în altă parte a ta

 ca și cum în toată existența lor

 nu ar fi făcut decât să aștepte să treacă

 dintr-un spațiu în celălalt al trupului tău

răsărit

în fiecare dimineață

când mă trezesc

deschid larg fereastra

și dragostea mea vine

se așează pe marginea patului

și stă, acolo, liniștită

nu-mi spune nimic

dar, între ea și fereastră,

în timp ce se ridică și pleacă

stau gândurile mele

pe ele pășește ea ușor

în timp ce eu stau pe marginea patului

și privesc urmele pe care le-au lăsat pașii ei

parfumată

îți știu pielea de peste tot de pe tine

cum este pe coapse, pe pulpele picioarelor, sub genunchi, pe genunchi, între degete, de-a lungul lor,

cum simt unghiile când le întâlnesc

cum simt șoldurile

cum simt fesele, și acolo, pe mediana lor, până aproape de sfincter știu. nu aș îndrăzni încă să ți-l ating și să ți-l mângâi

sau să îl sărut

și șira spinării o știu, vertebrele și mușchii tăi lungi care le petrec la vale când coboară

omoplații, claviculele, și gâtul mai ales,

sânii rotunzi,

așezați în cele mai frumoase locuri

depărtarea dintre ei

și nimburile sfârcurilor, și felul cum se înfioară,

cum învie, cum palpită sub buzele mele sau sub apăsarea degetelor sau a palmei

cum se trezesc și cum deschid gurile lor micuțe, ca să îi pot săruta pe buze

sau cum îți urcă pielea pe gât sub păr, unde cred că simți un fel de fiori când te ating

și pavilioanele urechilor, când le urmăresc liniile arcuite și curbate, cu limba, și intru spre centru,

trebuie că îți va plăcea, dar te va și speria

sau subsuorile pe care aproape că nu le puteam atinge

mi le-ai dat

ca sub domurile unei biserici sunt, și dacă le ating aproape că pot simți picturile de pe ele, niște picturi murale, atât de frumoase că taie respirația mâinilor, și locurile unde sunt rădăcinile de păr,

nu

nici nu am început măcar

nici nu cred că am să am timp suficient ca să te pot învăța

îmi plac dunele micuțe, peste care îmi plimb pielea degetelor și cred că ele îmi simt amprentele

și locul strâmt al pubisului tău, neted, ca o spinare micuță, din care ies fire de mătase invizibilă

de fiecare dată când îl ating, chiar și prin mătasea slipului, descopăr altceva, altă frumusețe, de parcă ar trece furtuni de nisip și i-ar schimbă altitudinea și înfățișarea

și cum miroase pielea acolo, a parfum greu, așa cam cum miroase carolina herrera,

pentru că se află în apropierea porții tale, unde păstrezi ascuns semnul infinitului

și văile micuțe și calde care coboară înspre coapse

cu pielea albă ca vata de zahăr

și în penumbră albul se estompează, dar când îți îndepărtez coapsele una de cealaltă, ce frumos răsare din nou, cum îmi inundă privirea

ce frumos se vede cetatea ascunsă acolo

îi ating întâi steagurile, care flutură pe zidurile de apărare, îi ating mușchii fini, prelungi

cred că atunci tu începi să te uzi, să te încălzești, să faci rouă proaspătă, parfumată

bobițe de rouă, ca niște cristale lichide, translucide

prin toate astea ești tu atât de minunată

cu proporțiile acelea ale labiilor, care, cred eu că fac din locul acela al tău un fel de secțiune de aur

numai ce le îndepărtezi puțin una de cealaltă,

și toată valea ta de acolo este ca și cuprinsă de un răsărit de soare, în lungul ei

și din el picură bulgărași de lumină, pe care îi poți lua pe degete sau pe buze și să îți astâmperi setea cu apa-lumina lor

venind mereu, pe măsură setei, care crește, un perpetuum mobile, și în vârf cele mici

ca o țesătură fină în fir de aur cu mătase pe dedesubt

cu catifea roz, cu scăunelul acela micuț, pe care l-am auzit cum se înfioară când îl ating

te recunoaște limba mea și buzele mele te recunosc, și degetele mele

ca un fel de literatură citită cu buzele acum o zi în urmă și cu două seri în urmă, și așa mai departe

imprimată, ca negativul unei fotografii pe micul slip, mirosind a tine, cea de acolo

ca o microsculptură în fildeș

am așteptat toată viața ca să pot simți ceea ce simt acum

dar știu că și tu îți dai foarte bine seama cum este ceea ce simt eu pentru tine

tu nici nu știi că dincolo de frumusețea ta, există o alta, ca o muzică pe care o cântă corpul tău și mintea ta, deodată

și muzica aceea pe mine mă lași să o ascult, și să o înțeleg

tu simți când ți se întâmplă

tu, toată îmi transmiți asta, că simți

cum ieși și strălucești în aer și în lumină, ieși afară din tine

și eu te scot pentru tine, dar și pentru mine, pentru că am visat mereu să am parte de emoțiile astea foarte rare

te văd cum ești când vii, când ne întâlnim, și, apoi, încet, încet, cum are loc metamorfoza, cum plutești, cum îți dai voie să zbori, și să visezi

nu trebuie să faci nimic, faci deja

nimeni nu m-a mângâiat cum m-ai mângâiat tu, și cred că nu îți imaginai asta despre tine

dar asta nu înseamnă slăbiciune

nu îți mai este frică să arăți ce simți

ce nevoi ai

ce dorințe îți vin în minte

îmi plac dorințele tale

și gesturile tale

și cum îți respiră corpul

nu este vorba despre percepție, nu mă îndoiesc că este așa cum spui, că nu ți-a fost frică

eu îți spuneam că îmi place cum cresc anumite sentimente în tine

legate de mine, și de noi

mă îndepărtez foarte mult de tine când nu ești lângă mine

dar, de fiecare dată, te apropii și mai mult, și mai profund când te reapropii

și, când te îndepărtezi de mine, îmi place foarte mult să fiu lângă tine

dar nu reușesc mereu

serile cele mai frumoase din viața mea, însă, cu tine le-am petrecut

zilele cele mai frumoase, tot cu tine

diminețile, ce să mai vorbesc!

iar nopțile, tu, mereu, mă duci în paradis

ție îți place cum te mângâi eu

mie îmi place să te mângâi mereu cum știu eu să o fac

dar tu ești cea care îmi arăți cum trebuie să te mângâi

cum îmi arăți?

îmi arăți ca și cum ar fi vorba despre o chestiune foarte importantă, cea mai importantă din lume

dar câteodată îmi place să simt și semințele tale, să le simt gustul,

asta pot să aflu doar când te sărut

îmi place să le iau cu buzele să le țin în gură, să le ating cu limba, și apoi să le pun înapoi pe tine

îmi place să te miros

peste tot

îmi place aerul tău din nări

să îl fur cu nările mele

nerespirat încă, dar și pe cel respirat,

venit din tine,

nu uit în schimb buza ta mică, buza de jos și spațiul strâmt și cald dindărătul ei

și limba ta în gura mea

sau cât de strălucindă îți este pupila când o sărut cu a mea

parcă aș săruta iarbă verde proaspătă și înmiresmată

vreau să fiu cu tine, și să ne uităm la filme vechi, apoi să uităm de ele, și să ne sărutăm sau, pur și simplu, să ne ținem în brațe și să ne privim

vreau să fie foarte cald în camera noastră, să te dezbrac, să te așez pe mine, cu spatele lipită de mine, să te cuprind cu picioarele și să îți mângâi sânii,

ei să se înalțe până sus, sub tavan, să îi culeg de acolo, și să îi sărut unul câte unul

vreau să te întinzi pe patul alb, să îți desfac încet picioarele, să îmi așez capul, cu gura, pe gura lor, și cu mâinile să-ți acopăr pântecele,

iar în palme să țin căuș, ascunse, lăcrămioare neînflorite,

și, de la căldura palmelor, ele să înflorească,

pe pielea ta să își desfacă florile, înfiorându-ți-o,

și printr-un efect mimetic, necunoscut, și floarea ta să se deschidă, largă, în gura mea, ca să mi-o umpli cu parfum venit de cine știe unde din tine

eu vreau să fiu locul acela al tău, unde, când vii, să te simți liberă, desăvârșit liberă

dacă îți dorești un asemenea loc, numai al tău, el te așteaptă

acum este ceață, nu se văd lacurile și nici cerul

dar dimineață devreme, când era stinsă lumină între blocuri, și am ieșit ca să te caut, te-am văzut, sus pe cer, strălucind

erai senină și atât de apropiată de mine, încât am putut să îți ating poalele, cu degetele întinse, cu mâinile întinse

unde mă terminam eu, începeai tu

tu erai continuarea mea, iar, împreună-le al nostru, era tot

și m-am simțit bine

dintr-o dată

étoile filante

toată această memorie tu a mea care abia îmi lasă timp ca să respir toată acea senzație de étoile filante care trece prin mie mine care strălucește când trece îmi atinge ochii și apoi se scaldă goală în ei îmi atinge buzele și se scaldă în gura mea îmi atinge brațele și apoi curge prin ele îmi acoperă pieptul și apoi se ascunde în inima mea pentru că îți trebuie ceva probabil ca să o poți simți poate trebuie să ți se povestească despre ea tu cum crezi că ar fi stat minunea aia de copilă lângă tine dacă nu ai fi avut-o cu tine căldura sau eu? eu ce să vreau altceva de la tine? decât să te pot povesti sau descrie sau atinge în feluri care nu au nimic de a face cu obișnuitul nu te întrebi? ce vrea băiatul ăsta de la mine? de ce îmi scrie el despre mine? de ce îmi spune el mie despre cum era el sau cum este el? și, mai ales, despre ce simte el? așa tam-nesam da așa fără motiv mie așa îmi place fără nici un motiv bineînțeles da el într-o bună zi deschide ușa mea de perete este drept că n-o izbește dar o atinge ceea ce-i cam totuna în definitiv și-mi trimite o fotografie cu o siluetă despre care zice că îmi seamănă și după aia la un timp o țoală cu broderii care mie nu îmi plac defel și culmea nesimțirii mai îmi trimite și o felicitare de ziua mea cu o încâlceală despre o prințesă elisa sau nu știu cum care mă revoltă de-a binelea și eu îi spun că doar eram setată pentru a răspunde la mesajele de felicitări era o zi dintr-alea și apoi începe să mă vrăjească cu parfum de portocale verzi cu funicularul lui prăpădit și cu camera lui dintr-un univers paralel și cu poezii din unii autori consacrați unele bunicele nu pot să zic și cu texte greoaie și fără nici un fel de conținut ăsta da fără motiv sau spunându-mi te ador! mergi cu mine puțin până afară? câteva minute? să-ți spună că te adoră așa pe stradă ce tupeu! găsindu-l căutându-mi printre desu-uri prin dulăpioare rețete de la bunica pentru mâncăruri albe fără gust printre rochițe că de ce au clinuri acolo unde mi se așează mie așa de frumos sânii cu mine și cu tine și cu simonete vrăjind-o și pe asta mică în lipsa mea dar cu ea nu i-a prea mers cu lecturile lui încâlcite fără metodă de la upanișade la un tip adrian care avea un blog la care scria de câțiva ani băieții ăștia nesuferiți visători în mijlocul societății asta a noastră consumistă și nu mai știu eu cum numai prostii îți scriu dragă înseamnă că ești tu că mă lași să te văd și că nu îți mai este așa de frică de mine și că îți este un pic de tot chiar dor și vrei să știu că îți este dar asta nu înseamnă nicidecum că ești prea vulnerabilă seara poate că începi să te topești locuri micuțe cât gămălia de ac dar cât sunt de frumoase… când mă lași să văd că se întâmplă dar știi asta știm amândoi ce se întâmplă cum ne amestecăm unul cu celălalt până când o să respirăm eu din tine și tu din mine și tu o să fii marea mea și eu țărmul tău unde o să vii să adormi serile când te simți prea vulnerabilă și o să te cuibărești și eu o să îți citesc și o să visezi frumos că îți aduc flori de câmp și gura leului sălbatic și ți le așez sub tine ca să vă simt mirosul pe care îl iubesc mirosul tău de fată în nările mele în plămânii mei în inima mea pe buzele mele și pe pielea mea toată și încă adânc în mine în cel mai secret loc al meu unde să află marea mea și astăzi când am venit ți-am adus flori de micsandră și tu erai așa de liniștită… sunt în perioadă ta galbenă când sunt în această perioadă în fiecare zi înainte de a te duce la mare te-aș îmbrăca aș fierbe lapte în care aș presăra bucățele mici din miezul unei păstăi de vanilie când laptele ar începe să fiarbă ți-aș face nouri mici din albușuri rostogolindu-i de câteva ori prin laptele cald și apoi i-aș lăsa la răcorit în laptele înmiresmat aș turna gălbenușuri și apoi ar trece un timp până când pânza din care ți-aș face rochița s-ar îngroșa puțin și ar fi bună de croit aș aștepta să capete temperatura corpului tău și ți-aș așeza-o pe piele sau dacă mi-ai spune ca îți este frig aș lua-o când încă este caldă ca să-ți alunge senzația de frig nu aș mai fi nevoit să folosesc clinuri pentru că acum aș putea să folosesc rotunduri pe care le-aș modela cu palmele după arcuirile pe care trupul tău mi le-ar scoate în cale atunci când te-aș îmbrăca în ea și când ai fi gata îmbrăcată frumos în galben te-aș lua în brațe și mâinile mele s-ar impregna cu mirosul de vanilie și as putea sa te așez pe nisip alb și ai fi ca o pată de soare sau ca petala unei flori de micsandră și acolo aș așeza nourii albi putin deasupra ta și ai avea cerul tău lucru care s-ar putea sa te încânte pentru ca ți-ar da un sentiment de confort și de siguranță care ți-a lipsit in ultima vreme și apoi ar veni marea peste trupul tău și rochița s-ar topi încet până când ai rămâne goală iar nourii ar pluti pe deasupra mării încă un timp până când mirosul de vanilie al rochiței s-ar pierde in apa sărata și atunci ce-ai zice dacă aș veni să te sărut? povestea este și despre un canar galben și o să se numească: Ta-er al Șah-fer știi că se spune că primul lucru pe care îl uiți despre cineva când nu mai este este vocea? poți să-ți amintești figura felul în care se mișcă dar nu poți să-ți amintești sunetul vocii și este despre o cameră în care locuiești tu camera ar avea câteva sute de metri pătrați partea care se poate vedea cu ochiul liber pe trei dintre pereți s-ar afla trei fotografii de-ale tale într-una dintre ele zâmbești îți zâmbesc ochii îți zâmbesc buzele dinții și fața ta este liniștită și din oricare direcție ai privi ochii tăi se întâlnesc cu cei ai privitorului într-o alta privești undeva în zare și ai spatele dezgolit porți o rochiță ale cărei linii îți urmăresc forma trupului și pari că te sprijini în aer în a treia ești îmbrăcată dezbrăcată și miroase a borangic și a catifea iar vectorii principali sunt formele pieptului care se despart și se reîntâlnesc undeva în susul imaginii pe peretele din față se află un ecran uriaș concav unde în fiecare dimineață ai putea vedea atunci când te-ai trezi câte un răsărit ecran sub forma unei ferestre transparente printre răsărituri ai avea prilejul să îl vezi pe acela din nanda parbat de sus dintr-o cetate sau un altul de pe un vârf din munții himalaya unde ai putea auzi clopotul acela mare care lovit cu o tulpină de copac scoate un sunet care nu se mai sfârșește niciodată un altul de pe vârful vulcanului iztaccíhuatl unde zarea este la fel de albastră ca apa mării la baza ferestrei ecran printr-un sistem complicat de labirinturi și zăgazuri s-ar strecură până la un sfert distanță din mărimea podelei camerei marea apa ar fi adusă când s-ar termina construcția tocmai din golful piersic unde am făcut eu odată baie și ar fi de culoare verde-alb iar plaja pe care s-ar sparge valurile ar fi presărată cu nisip de culoare roșie peste o bază alcătuită din cuarț alb bobițe rotunde semitransparente în care s-ar afla prinse vietăți roz de origine necunoscută tavanul ar fi de formă hemisferică și stele căzătoare ar urma traiectorii singuratice și păsări ale paradisului l-ar umple cu cântece și cu fâlfâiri de aripi pe peretele din spatele camerei ar fi așezat patul un pat foarte jos cu lenjerii albe și perine înguste pe care să îți poți așeza doar gâtul adâncitura lui între pereți s-ar află apă și prin ea ar înota pești micuți argintii și roșii și albaștri alge marine și meduze micuțe care s-ar sui repede în susul pereților pentru a plonja apoi în adâncul apei cu mișcări despre care eu îmi imaginez că ar putea foarte bine să fie ale tale

marea mea personală

noi povestim ce o să facem când o să plecăm de aici.

de vreo câteva zile, din bucătărie, sunt perioade în care fac boules de neige sau cremă de zahăr ars, mai ales, și aștept în camera de alături, pe durata unui bain mărie, de dincolo de ușă, am început să aud marea. odată, pe la nouă seara, am auzit un țipăt de pescăruș, iar altădată, niște șoapte și chiar sunetul stins al unei încercări de mângâiere. când intru, însă, în bucătărie, marea se retrage, dar eu simt că ea, totuși, rămâne pitită prin vreun ungher. știu asta din cauza mirosului sărat al apei, care persistă, amestecat cu mirosul de vanilie, și după urmele valurilor care s-au lovit de malurile pereților. o vreau în casa mea, și cred că de aceea a început să vina, dar nu știu să i-o spun cu adevărat. asta din cauza că sunt un erotic precaut. ea mi-ar spune, desigur, că ăsta este un oximoron.

prun înflorit

încep prin a-i strânge mâinile lângă mine. apoi îi închid încet ochii. atunci ea vede casele și pomii înfloriți și păsările din partea asta a orașului. vede fata cu pălărie albastră, cu rochie albastră, cu gene albastre.

vede o coloană în colțul camerei, cu picior rotund, cu o placă din marmoră, pe ea șade un coș cu mere galbene și roș-portocalii, sau o vază cu trandafiri bătuți, parfumați, ori garofițe colorate sau flori de gura leului.

vede o egretă albă, apa albastră o vede, fata cu pălărie albastră, cu rochie albastră, cu gene albastre, unde a plecat?!

îi strâng mâinile, i le iau, i le vâr în mine, acolo este fata, mă vopsește pe dinăuntru, în albastru, când clipește

egreta albă calcă în mine, apa are gene albastre

: miroase frumos a prun înflorit