Featured

Velierul- dialogul

– “ajungerile au o geneză călătoare, ca un velier cu pânze de mătase
care dispare de fiecare dată când îl privești”
– pentru că se dizolvă în interiorul privirii,
în universul ei, când se îmbrăcă cu mătasea,
devenind haina ei cea nouă
– “o haină prin care se vede realitatea în chip nedeslușit și splendid”
– în rarele dăți când o atingi, parcă atingi paradisuri.
compuse din suprafețe liniștite de lacuri,
de pe oglinzile lor culegi păsări ude, care, apoi, intră în tine,
printre buzele tale, prin degetele tale, prin cristalinul ochilor tăi,
prin papilele tale gustative.
odată ajunse,velierul
înăuntru
se așează
în locuri din tine,
își lasă amprentele lăbuțelor lor.
îți mișcă aerul interior,
cu bătăile aripilor.
din timpul rarelor dăți când le trimiți în tine,
rămâne, acolo, respirația lor.
se amestecă, în fiecare zi, cu respirația ta,
cu liniștea serilor albe,
între cutele cărora te găsesc,
de acolo te pot culege, în fiecare inspirație de-a mea,
ca pe o lume interzisă,
închipuire dar și prezență materială interioară

 

Advertisements

nenea Pașa

În seara asta, în timp ce ieșeam de pe strada Izvor în bulevard, m-am întâlnit cu nenea Pașa. Cred că mergea spre hotelul ăla micuț de lângă institut, sau, poate, se pregătea să traverseze pe la trecerea de pietoni din intersecție, acolo unde lumina este puternică. M-a întrebat, așa cum mi se adresa de obicei, când ne vedeam: Ce mai faceți, domnule inginer? I-am răspuns: Bine, nenea Pașa. Din deal, de la institut, mi s-a părut că la noi se uita Amiralul. Apoi, nenea Pașa a plecat. M-am gândit că de la zece o să mă uit la două episoade din The Arrow. M-am gândit că mâine, devreme, o să plec, din nou, spre Mahmudia și că o să trec prin toate locurile alea frumoase, că o să mă urc iarăși pe muntele ăla de dolomită roz, sau că o să rătăcim, la început, dacă greșim drumul, pe străduțele alea înguste și straniu de plăcute, și că, de acolo, de sus, o să pot vedea lacurile, și portul, și macaralele de cheu, și pădurile de lângă apă. Și fluviul. Și că, în seara care va urma, o să ies din nou la plimbare. Poate că o să mă întâlnesc iarăși cu nenea Pașa.

Am uitat să va spun că nenea Pașa a murit acum câteva luni

reverie

ești foarte foarte frumoasă

parca plutesc păsări prin tine,

precum acest stol de pelicani mergând să aselenizeze pe lac

nu iti poți închipui

ca niște avioane hercules

cu motoarele oprite, planând spre nesfârșit

iar pe lac, zeci de lebede albe, plutind într-un altfel, altă formă, de nemișcare

ca la capătul unui paradis

în aer zboară puzderie de fluturi albi

sau dorm mângâiați de adierea vântului slab, pe petalele macilor roșii

vezi tu, că și în locuri micuțe, uneori, în colțișoare uitate în timp, aproape, întâlnești tărâmuri

chiar dacă, în restul timpului se aud skipurile, motoarele puternice, ambreiate, sau cupele elevatoarelor urcând si coborând, mereu apar ferestre, în timpul real, în pervazul cărora, dacă te așezi, toate zgomotele încetează

o zona mirifica

înconjurată de ape

ca o insulă

iar stâncile acelea, din depărtare ca pe o cetate le vezi, sau, de ce nu, ca pe o citadelă

cu un foișor în vârf

si, de ce nu, poate cu o prințesă în balcon

sau cu un locotenent tânăr, scrutând orizontul

sau așteptându-și, în sfârșit, propriul colombre

cutia cu amintiri

într-o seară, după ce ai închis ferestrele

nu mai vedeam decât părți ale corpului tău fizic

dar celălalt corp al tău a rămas dincoace de ele,

în afara ta

îl puteam atinge, făcându-l tot mai frumos,

apropiindu-l de starea aceea de grație, a lunii de pe cer, seara, când răsare,

când ea este amară și dulce în același timp.

eu voi continua să te pictez, în fiecare clipă, penelul meu îți va descrie culoarea obrajilor și frumusețea interioară, îți va desena gândurile, îți va surprinde privirile, și chiar cuvintele, înainte să se ivească în tine

tu ai să privești cum ți se întâmplă toate astea iar eu voi fi omul tău de sticlă, ale cărui oase se sparg, precum o sticlă de parfum, când o apeși prea tare, sau o scapi pe jos

iar în ziua în care vei lăsa sticla de parfum, sau dopul ei, să îți cadă din mâini,

în ziua aceea vei descoperi cutia mea cu amintiri

îți vei simți parfumul, despre care ți-am povestit atâtea,

vei simți și celălalt parfum, care a stat închis înăuntrul cutiei,

atunci când va ajunge la tine, îți va smulge un zâmbet,

zâmbetul acela al tău,

vei lua din cutia mea, amintire după amintire,

te vor mângâia, și vor rămâne acolo pe buricele degetelor tale, apoi vor intra înăuntru,

iar tu ai să descoperi, într-o bună zi, ce să faci cu ele

petale

am să te ating cu mintea până când ai să devii una cu ea, ai să fii tu, așa, toată
și ea să culeagă de pe tine: margarete albe, crini sălbatici, flori de elettaria
ca să mi- o parfumez cu ele
rubiniii-ți sâni, sub genele visului meu,
margarete-n păr, semințe de elettaria, pe pântecele tău, 
cu fluturi albaștri ridicându-se dintre coapsele tale ca să își depună ouăle în mintea mea,
născând acolo aripi mângâiate de un fel de fard de pleoape,
subțiri ca pleoapele mele atunci când vor săruta petalele corpului tău ceresc
zile în șir te-am așteptat și așa am putut să trăiesc zile în șir
am simțit stările prin care treceai
ți-am auzit gândurile
am luat fiecare silabă a lor și am desfăcut-o până la ultimul detaliu
am șters cu o bucățică de flanel moale fiecare literă scrisă de tine și am lustruit-o
așa am putut să îmi fac o cămașa din ele
pe care am îmbrăcat-o
s-a topit în pielea mea
dar încă nu era gata
până în noaptea aceea, când m-am îmbrăcat cu tine
am coborât afară
și am așteptat eclipsa
aproape patru era ceasul
atunci, abia, cămașa mea a început să lumineze
întâmplător toate luminile stradale erau stinse
și eu eram îmbrăcat doar cu tine
făceai o lumina așa de frumoasă în jurul meu
încât am putut să văd luna întreagă
mare și roșiatică
și foarte aproape de noi
chiar dacă ea dispăruse de fapt
și nu mai rămăsese decât o bucățică
de mărimea unei unghii
cât clitorisul tău
ai trecut chiar atunci prin dreptul ei
iar cerul era așa de înstelat
că se puteau vedea toate constelațiile
pe care aveam voie să le privim
dar aceea, a ta, pe aceea nu am văzut-o decât eu
avea stele în trena ei
și stele, pe umerii ei,
câte nu le puteai număra

Poema

veni-va o seară când am să te adorm cu șoapte 

știai că și brațele știu să șoptească în foarte șoapte 

brațele mele au să îți pună o șoaptă în păr, câte una pe umeri și o șoaptă mică de tot pe buze 

șoaptele știu să se cuibărească să se învelească 

să plutească fără să atingă locul în care au fost puse 

au niște ochi mici cu care privesc, 

gene lungi, cu care mișcă încetișor aerul 

printre firele de păr, unde a fost lăsată șoapta, 

trece un fir subțire de aer cald, care încălzește pielea, 

atunci firele de păr adorm 

pe umeri, unde au fost așezate, șoaptele întind o pânză subțire, sub care își plimbă mâinile, 

panza nu atinge umerii, dar îi mângâie cu aerul de sub ea, 

umerii se înmoaie, și se lasă legănați 

iar șoapta mică de pe buze se apleacă, și printre ele suflă înăuntru un vis frumos, 

care se lovește de cerul gurii și de acolo alunecă mai departe, în interior, 

își construiește acolo o căsuță, cu ferestre luminoase, și cu flori de jur împrejur, 

o căsuță pe care poți să o vezi pe un deal, dinlăuntrul tău, atunci când treci pe acolo. 

și când te vei opri din mers, chiar atunci te gândești că: 

uite, acolo se află o căsuță, așa de liniștită, și așa de împodobită, încât nu ți-ai mai putea dori nimic altceva, care să poată fi comparabil în grad de frumusețe, cu ea. 

dar dacă ai ști în ce fel ești, ar cam înflori și înverzi locurile tale 

pentru că eu cred că privirea mea le poate face să germineze 

cred că ar zbughi de pe ele, păsări frumos colorate, fluturi albi și verzi, libelule cu aripioarele vibrând în clarul luminii, 

pui de căprioară, cu picioare subțiri, subțiri, prin care ar putea străbate lumina 

cam așa ești tu, când te privesc, când te sărut cu ochii, când te iau în brațe cu ei 

când te urc în ei și te las să stai cu picioarele atârnate înafară, la marginea lor și cu mâinile sprijinite în carnea pleoapei 

m-aș cam ține scai de fundul tău. și tu mi-ai zice:

măi, ce te tot ții tu, așa,scai de mine? 

mi-ar cădea lucrurile din mână, de emoție 

iar dacă te întinzi pe mine, în fiecare punct în care mă atingi, acolo, un punct de pe mine te mângâie, 

împreună cu palmele, care sunt foarte mari, am să mai acopăr, și mai mult, din partea care nu mă poate atinge 

au să ți se atingă și sânii de mine, involuntar, desigur 

și pântecele, și așa mai departe

pe unde nu o să îți vină să crezi 

ai să stai foarte bine și eu o să respir cu tine 

atunci și alte locuri vor putea să se simtă atinse, 

cine știe ce o să le treacă lor prin minte, ce idei le vor veni,

este povestea despre cum se ating, un băiat și cu o fată 

până când ea o să înceapă să se simtă atinsă așa cum nu și-a închipuit că i se poate întâmpla 

atunci are să se așeze și mai bine, pe pielea băiatului, pentru că nu-i mai este frică 

ea are să înțeleagă că băiatul ăla nu vrea să îi facă nimic altceva decât să o știe 

nu vrea să își ia nimic pentru el, 

vrea doar să îi dăruiască, ei, 

ceea ce ea are nevoie, indiferent unde ar atinge-o, 

ea trebuie să afle ce locuri frumoase se află pe ea, 

și atunci când o face, ea o să se simtă descrisă, 

descrisă de altcineva, dar descrisă prin ceea ce a descoperit și ea, 

în timpul străbătut de poveste 

poate fi o poveste frumoasă despre doi oameni care nu se

mai săturau să se tot atingă unul pe celălalt 

dacă afară plouă sau este soare, sau este frig sau cald, 

ei vor rămâne întinși, unul pe celălalt, 

și vor continua 

el o va întoarce pe ea, 

și o va așeza ca să îi simtă cu pielea părțile pe care i le-a simțit cu mâinile și picioarele, 

și o vor lua de la început pentru că numai așa povestea curge, liniștită, 

și poate să ajungă până în mare. 

ca un râu, un râu frumos, străjuit de sălcii înflorite, care îl mângâie, 

îi mângâie pielea, pielea simte fiorii și le înghite mirosul 

un râu frumos, cu umeri albi și gâtul prelung,

cu sâni mici și zvelți, 

cu piept lin și îmbietor, 

cu pântece suplu și cu șolduri sculptate cu migală, 

cu coapse subțiri, cu mușchi prelungi, 

cu genunchi care atrag oftaturi, 

cu pulpe de lebăda balerină, 

cu glezne care țin totul pe ele, 

un râu care își caută albia, și când o găsește se așează în ea, 

începe să alunece, se desprinde, și aproape că nu o atinge nicăieri, 

dar o urmează, 

poate doar cu fesele și cu omoplații, 

cu călcâiele, uneori, o atinge, 

și de ce tresare? oh, pentru că ea îi simte, nelămurit, bătăile inimii, 

undeva, cam în dreptul inimii ei 

apoi începe să i-o audă, și să i-o asculte, 

și vrea să afle ceea ce spune 

își apleacă urechea inimii ei acolo, 

află că inima aceea o tot așteptase și că știa că ea o să sosească într-o bună zi 

plantase sălcii în drumul ei 

coborâse păsări pe trupul ei și trimisese pești argintii să o străbată și să o înfioare 

pești aurii ca să o facă să strălucească 

iar într-o seară, împodobită cu fluturi albi, simpli, sau erau coadă rândunicii?, 

ea a ajuns pe malul albiei ei 

și, atunci, a dat drumul peștilor, 

s-a scuturat de fluturi, 

s-a așezat pe pielea albiei, 

brațele sălciilor au cuprins-o, 

așa cum am povestit, 

la un moment dat, ea s-a răsucit, 

încât el să îi simtă și partea cealaltă, cu pielea lui, 

acum stăteau amândoi cu fața în sus 

ceafa ta lipită de buzele mele 

ochii mei îți miros părul, 

pieptul meu îți simte pielea spatelui, omoplații, 

vertebrele dulce alunecă, spre pântece, 

fesele ți se așează pe pelvisul meu și pe pielea oaselor șoldurilor, 

și se unesc 

coapsele tale între coapsele mele le țin 

mâinile mele gâtul ți-l mângâie 

buzele, și bărbia ți-le cuprind și pomeții obrajilor, 

oasele fine ale sprâncenelor, 

fruntea până sus, claviculele și fructele sânilor,

aburul subsuorilor.

oasele pieptului, și, în lungul lor, te ating 

părțile torsului, alunec pe rotunjirea lor, 

cum ai putut să mi le șoptești cu șoaptele tale 

cum te-ai dezbrăcat de ele în fața mea 

le-ai așezat pe mine și eu nu am mai respirat  

îmi vine tot timpul să pun mâna pe tine, 

să pun sărutările pe tine, 

să pun cafea pe tine, ciocolată, carnețele, să pun litere și cuvinte,

să iau prăjitura din tine, s-o mănânc, 

să, dulce de pe tine, de peste tot, 

să te trag peste mine, să te ridic, să te plutesc, să te giruetez, 

asta nu ești tu?, atunci eu de unde scriu toate astea?, cine mi le spune? 

eu port pufoaică, tricou de la firmă, 

urmăresc  pelicani în zbor și fotografiez când  ochilor tăi le este dor  

bat străzile aiurea, circul cu autobuzul, 

culeg flori de câmp, care acum cresc și în oraș 

și tu mă lași să te visez:

azi te-am sărutat 

am fost cu tine în călătoriile tale, ți-am citit cuvintele și le-am sărutat 

mi s-a făcut dor de ceva 

de o parte din tine 

pe care o port în mine 

așa cum tu porți o parte din mine, în tine, 

seamănă cu o parte din visul meu cu tine care începea așa: 

aveai ochii foarte verzi și limpezi și te-ai apropiat de mine, 

știu că o să ți se pară ciudat, și mi-ai spus:

nu vrei să faci detoate cu mine? 

și eu ți-am spus: 

da, vreau! 

și nu mai puteam să ies din visul asta incredibil. 

de parcă te știam dintotdeauna, 

mereu stăteai cu ochii în ochii mei și îmi spuneai: 

nu vrei să îmi faci aia, sau cealaltă,

și eu îți răspundeam întotdeauna:

da, vreau să fac

și mă trezeam cu tine lângă mine,

tu îmi spuneai: 

uite am stat lângă tine, te-am atins cu mine, te-am privit în mine, a început să îmi placă 

și apoi nu mi-a mai plăcut, pentru că așa de tare m-ai speriat!, 

m-ai speriat că, pe unde ai intrat în mine?, 

dar îmi părea și bine, pentru că puteam să dau de tine acolo, 

dacă mi-ai fi trebuit 

mă luai de față, cu palmele mă luai, ce calde îți erau ele, și îmi spuneai: 

tu… 

dar ție de care parte ți-a fost dor?:

de partea ta cea mai, mi-a fost dor,

din cauza asta am început să îți trimit sărutările 

știi, nici nu credeam că te sărut așa de frumos

 

mie îmi place să mă săruți și fără motiv 

știi că fără motiv îmi vine să te sărut 

că am deschis ochii, și fără nici un motiv mi-a venit să te iau în brațe și să încerc să mă iert. 

dar numai cu tine în brațe, ca să știi că eu pot să mă iert, 

doar în brațele tale 

pentru că acolo, mă simt iubit 

am nevoia să mă simt înconjurat de ele, mereu, oriunde mă duc 

te iubesc acolo, chiar dacă nu ai putere să mă strângi tare, 

eu simt cât de tare 

este tarele tău 

tu mă faci să simt așa, tu mă faci să văd cum mă strângi 

nu doar cu brațele, mă strângi 

cu totul tău mă strângi 

cu salcia aia 

cu felul în care curge ea prin dreptul apei 

mă strâng mii de ființe de-ale tale 

 ți le trimiți peste tot, în mine,

deschid porți, și iau în brațe ce găsesc îndărătul lor, 

au pașii moi îmbrățișările ființelor tale 

sunt plin de pași moi, 

pași făcuți înapoi, până când ni se lovesc spinările 

poate așa îți aduci aminte, când îți plac părți din mine!, 

pe ele pășești cu pașii tăi moi, așa de moi, încât deschid porți, 

de ce făceai pași înapoi?, 

de ce îți alegi, cu ochii mei, de care rochii de pe pielea ta să te dezbraci?, 

ca să vii în mine? 

ca să mă impodobesti?  

să-mi desenezi pajiștile cu gândurile lor, 

cu foșnetul aerului care rămâne în ele, 

atunci când îți respiră pielea, 

când își deschide gura și întâlnește fibrele țesăturii lor 

îmi scrii cuvinte pe oase, 

îți lipești poezia de mine, 

îți așezi rotulele genunchilor tăi, pe pereții mei albi 

îmi dai verbele tale, 

ca să îmi fac cuiburi de vrăbii, 

să-mi așez gândurile în ele și să fac curte gândurilor tale,

pe podeaua cetății 

dimineața devreme 

ca să-și rotească cozile, aripile să și le înfoaie, 

ca să mă săruți cu cuvinte nerostite de buzele tale, 

să le lași pe buzele mele, ca să le pot rosti în tine, 

când ți-aș răspunde înainte de a mă săruta 

 

și să mă așezi în fața ta, 

să îți pui umerii pe mine, 

să îi legi de mine, 

să îi lipești de locuri din mine, 

ca să îi simt la fiecare gest sau mișcare pe care le-aș face, 

să simt darurile tale, 

să le simt mișcările, volutele, desfacerile, rotirile, gustul, 

când carnea lor se… 

când sunt fericiți, 

vii tu, vii tu când sunt fericiți, 

vii tu, vii tu și te așezi, 

cu oasele lor pe placa care îmi acoperă clapele, 

cu gândurile lor, încălțate cu sosește albe, 

cu coapsele dezvelite, lungi, care nu se mai termină în mine, 

care coboară în mine, ca sunetele împrăștiindu-se, 

desenând opt-uri pe furnir, 

aburindu-mi-l în camere cu arcuri în tavane, ca arcurile trupului tău fizic, 

ca și cum eu nu aș mai putea locui altundeva decât în casa lui,

cu cerul lui asupra-mi 

picurându-mă cu ploile dintr-însul, 

cu norii de sub pielea lui, 

mângâindu-mă,

intrai așa de tare în mine, așa de adânc, 

încât eu aș deveni mîna lui. 

 

iar tu ți-ai pune dresuri albe, cu mâini albe le-ai îmbrăca, 

cu măinile mele

mângâindu-ți-le, 

apăsând deasupra mâinilor tale, ca să le simt 

cum urcă pe tine, cum te cuprind, cum te ascund, 

dezvelindu-te, 

cum își caută locușoarele calde, ca să se așeze, 

mângâindu-ți-le,

dorindu-le, pe ele, 

să fie totuna cu ele, 

ca să le poată auzi, 

mâinile mele, de deasupra alor tale, 

silabele unor gemete nerostite, 

ca să le sărute degetele, 

podurile palmelor care stau acolo, 

care își așteaptă sărutul, 

ca să poată răsfira, mâinile mele, iarba și florile de pe ele, 

să o culce ușor pe pământul pielii tale, 

să ia părți din el, să la frământe între degete, 

pudra lui să o ducă încet la gură și să-i sărute particulele, una câte una 

simțind, gustând, toate dulcețurile

îți tot spun cum te iubesc 

am să te țin cu mine 

am să te fac frumoasă 

am să te descriu 

am să te scriu, am să ating locuri din tine, 

țări din tine, continente, coborâșuri amețitoare, sau culmi mici, 

cărări înguste 

am să le ating cu pașii mei, locuințelor tale cu ferestre luminate le voi deschid ușile, voi intra înăuntru, 

și am să mă așez, dacă tu mă inviți, am să mă întind lângă tine, 

am să te țin în brațe, în fotoliile tale, 

am să îți ud camerele, dormitoarele, cu buzele mele, cu degetele mele, 

am să te sărut cu orele, 

ai să fii întinsă, ridicată, coborâtă, ținută strâns, strâns, mângâiată, învelită, dezbrăcată, cuibărită, răvășită, lipită, atinsă tare, atinsă încet, încet, mult, mirobolată, zăpăcită, desfăcută, dusă, adusă, împrăștiată, culeasă, înverzită, înflorită, pătrunsă, înfiorată, linsă, împinsă, presărată, încălzită, plimbată, copilărită, povestită, privită în amănunt,

pentru că tu ești o ființă atât de frumoasă, încât eu nici nu mai știu ce să iubesc mai întâi din tine 

îmi tot vine să mă reped la tine, și să iubesc toatătot ceea ce ești tu

știi că ți-am mângâiat începutul sânului?, într-o seară, 

și astăzi când căutam sărutările? 

mi-am adus aminte cum începea sânul tău stâng? 

că am vrut să îl iau de la locul lui, ca să înceapă din mine? 

și, apoi , cum începea sânul drept 

știi că nu pot să îmi scot din minte zile întregi imaginea lor?   

a pieptului tău gol, a alunițelor tale care îmi dau amețeli, atunci când le sărut? 

sau coapsa piciorului, acolo unde se îmbină cu torsul, 

urma bazinului, 

șoldul alb, din care nu mă satur să îmi iau priveliștea, 

când erai îmbrăcată în albastru, când aveai glugă pe cap, 

și ți se vedea puțin din părul tău frumos, 

moale, între degetele mele ar fi, 

tremurându-mi-le 

țin minte atât de multe imagini cu tine, 

chiar și dintre cele pe care nu mi le-ai putut arăta niciodată 

eu îți vorbeam despre celelalte, în care mintea mea, te împodobea atât de frumos, 

doar ca să nu trebuiască să mai respir când sunt cu tine 

mintea mea căutând-o mereu pe a ta  

arăți foarte frumos când stai nemișcată 

atunci când stai așa îmi tot vine să te mângâi 

ca să te nemișc întruna 

închide ochii 

primește-mă în ochii tăi inchiși și 

eu am să vin mereu în ei

am să stau în ei, am să dorm în ei, am să te iubesc în ei

am să intru, din ei, în tine, 

în închisul tău, și am să îl deschid

am să caut mirosul tău dinăuntru, 

pentru că am început să îl simt deja, 

știu că nu există un altul mai intens

știu că tu ai să îmi spui, sau ai să mă întrebi: 

dar eu de ce nu pot să îl văd, să să îl simt cu ochii închiși 

cred că ai să poți 

dar eu vreau să îl vezi cu ochii deschiși 

vreau să îți vină dintr-o dată, din tine 

să iasă în afara ta 

să știi că el este 

să îl privești în ochi 

și să îi spui:

da!, tu ești și te uitasem 

ceea ce știu este că vreau să fac asta pentru tine într-un hal fără de hal 

din toți porii ființei mele,

toți îl caută zi de zi și noapte de noapte, fără-ncetare 

chiar și când cu plată domnului, tot îl caută 

chiar și atunci tot la el mă gândesc și cum să îți deschid ochii vreau 

cum să fiu lângă tine când se va întâmpla, 

ca să îți aud glasul:

aoleu ce frumoasă ființă sunt!, ai să exclami 

tu îmi tot spuneai despre mine și eu îți spuneam nu 

dar tu te-ai încăpățânat, nu am văzut om mai încăpățânat așa de o idee, 

și te-ai tot băgat în sufletul meu și nu l-ai lăsat nici o secundă să respire 

ai tot amestecat sentimentele în mine 

dar poate, uneori, am știut că așa știi tu să mă iubești  

lasă că am văzut eu cum înflorești când nu este nimeni atent 

când te atingi din greșeală unde nu vrei să te atingi 

știu eu că îți place să intru înăuntru la tine, și ție să intri înăuntru la mine 

să facem schimb de noi 

sau să locuiești de-a binelea în mine 

ce mi place când îmi spui așa 

parcă îmi aingi pielea cu sunete 

cred că undeva în tine, ai un fel de lac, albastru, 

așa cum era marea ieri dimineață, 

înainte de a răsări soarele, 

mai ții minte? 

și că pe el plutește o barcă cu o singură velă, 

iar când pătrunde vântul în ea, 

când o rotunjește îndeajuns de tare, 

vela ta cântă. 

și dacă eu sunt destul de aproape de locul acela, 

sunetele ei îmi ating pielea. 

atunci îmi vine să intru în apa lacului tău, și să încep să înot, 

să înot în apa ta albastră, 

iar tu să îmi colorezi pielea în culoarea lui, 

 

și atunci, abia atunci, barca ta își întinde brațele spre mine, și se deschide 

și iată!, într-adevăr, acolo, în carena ei se aude clar muzica ta, 

cea care îmi atinsese pielea. 

acum ea pătrunde în mine, până în măduva oaselor, 

mi-o face să cânte 

așa ai tu, niște locuri, în tine, pe care le trimiți să facă dragoste cu mine fără să știi

felul acela de dragoste de la nivelul moleculelor albastre 

ca într-un vas de osmoză 

înlăuntrul căruia există o membrană impermeabilă, 

ca un himen uriaș, 

de care îți lipești obrazul, 

și simți obrazul celuilalt, 

lipit lângă obrazul tău, 

într-un mod atât de intim, 

încât nu pare să mai existe nimic între ele, 

în interiorul corpului lor comun 

când mă îndepărtez, și mă apropii,

în același timp,

de ceea ce ești

Cantată 1

mi-ar plăcea să te privesc printr-un teleobiectiv,

din orașul meu, în orașul tău

tocmai te întorci acasă

ar fi ca și cum te-aș lua în brațe și m-aș uita la tine de aproape

nu m-aș sătura să îți sărut locurile acelea unde mușchii pulpelor se curbează așa de frumos,

ca arcele înainte de a le intra trupurile în mare

încep să te sărut, îți desfac cataramele, porți sandalele acelea roșii,

ți le scot din picioare, și le pun deoparte

îți sărut degetele de la picioare, planta, tălpile și călcâiele.

unghiile, câte una, pe rând,

unghia mare, apoi pe celelalte,

acolo unde ele intră în carnea ta,

oare știi tu cât de fină îți este pielea în locul acela curbat?

fiecare deget, în lungul lui, cu vârful buzelor ți-l sărut,

le îndepărtez unul de celălalt ca să pot să le sărut jur împrejur

oare știi tu cât de fină îți este pielea acolo?

unde se îmbină unul cu celălalt,

ca subsuorile aripilor unor păsări mici numite colibri,

care stau cu ciocul înfipt în corola florilor, și dau foarte repede din ele, în timp ce înghit nectarul ,

nectarul cupelor dintre degetele tale îl simt eu pe buzele mele

nu știu încă din ce ești alcătuită,

câteodată mi se pare că sărut o floare,  altă dată o prințesă,

sau o copilă,

sau o pictură frumoasă,

sau un basorelief din marmoră albă, vie

iar alteori, că sărut cea mai frumoasă femeie de pe pământ,

din cerurile care îl înconjoară, sau din ploaia care cade pe el,

SAU DIN APA MĂRII SAU A UNUI OCEAN PE CARE NU L-AM VĂZUT NICIODATĂ, DAR PE CARE L-AI ADUS TU ÎN CAMERA MEA, ÎN PATUL MEU, L-AI AȘEZAT LA PICIOARELE MELE ȘI AI SPUS:

IATĂ AM VENIT!

: sărută-mi picioarele

și tălpile vreau să mi le săruți,

să nu te oprești niciodată,

pentru că tălpile mele sunt netede și întinse

pielea lor este albastru-violetă

iar adânciturile din ele,

locul unde mi se curbează pielea, este precum crestele de val

dacă ai să îți plimbi buzele pe ele ai să simți cum a încălzit-o soarele, când era deasupra lor

și dacă ai să simți nisip pe buzele tale

să știi ca l-am adus de departe pentru tine,

dintr-un loc unde nimeni nu a mai călcat pe el

nu vii tu în fiecare noapte, adormi în brațele mele și eu nu mai pot să dorm?  atunci îmi place sa ascult cum respiri liniștită

nu te privesc eu, din cap și până în picioare?

nu văd eu fiecare colțișor de-al tău, cum îl dăruiești privirilor mele?

nu simt eu fiecare bucățică de piele, mușchii de sub ea, oasele de sub mușchi, nervii de sub piele, venele, sângele din vene, când te lipești de mine?

de-aia adorm prin basculante?

pentru că atunci tot pe tine te visez?

când mă lași să te schimb în pijamale și țin ochii închiși, te văd goală goluță,

de-acolo știu despre pielea ta

când te învelesc noaptea, și se așează cearceaful pe tine,

din formele pe care le capătă albul lui în întuneric, tot despre pielea ta aflu

sau când te dezvelești și odată cu căldura dinăuntru iese afară și mirosul pielii tale,

nu îl iau repede, nu îl înghit?, dar îl țin puțin în nări, și în gură, înainte de asta,

apoi cartografiez mirosurile care s-au ridicat de pe tine, desenez hărți cu ele, scriu note la subsolul fiecăreia

apoi le așez frumos în biblioteca pe care o alcătuiesc despre pielea ta?

sau când stai, picior peste picior, în locul acela în care pielea ta se întâlnește cu pielea ta

ele se încălzesc una pe cealaltă

apoi când te ridici, și se dezlipesc,

unde crezi că mă aflu eu, cu hârtia pentru desenat hărți?

acolo mă aflu, ca să simt mirosul tău

trebuie să termin de sărutat tălpile

apoi să îți sărut călcâiele și oasele subțiri care pornesc din degete și se opresc acolo în jurul gleznelor tale,

despre care te-ai plâns odată că nu le-am acordat atenția cuvenită

și, ca să sar peste unele detalii, legate de biblioteca cu hărți despre pielea ta, când ești singură și te dezbraci de tot și lenjeria ta intimă păstrează, pentru câteva clipe mirosurile tale secrete.

hărțile acelea se alcătuiesc greu de tot și sunt foarte secrete,

de aceea le păstrez separat într-un secretaire micuț, închis mereu cu cheia

îmbrăcat pe dinăuntru în catifea,

cu atmosferă controlată, pentru că sunt niște mirosuri foarte pretențioase, și gingașe în același timp,

așa te iubesc eu pe tine

îmi împart mintea în două părți

iar acolo, la granița dintre cele două părți, nu se află, cum te-ai putea aștepta, un fel de zid chinezesc, care le separă una de cealaltă,

acolo se află un țărm pe care pășești tu

de-o parte a lui este marea cu care te ador și de cealaltă uscatul cu care te sărut

și, acolo, pe țărm, venele mele,  unde se vede cum îmi bate inima, subțiri și fine,

sub pielea ușor transparentă

poți să o privești când pășești pe ele ,

sau, dacă vrei,

pot să o scot și să o pun în palmele tale

ca să o vezi cu adevărat, așa cum este ea în mintea mea