evadare

mi ar plăcea să fii culcată pe mine, cuibărită în îndoitura brațului
și să te mângâi
să fie deja seară, o cameră simplă de tot, și să între un copac în cameră, să se așeze în mijlocul ei.
și în copac să se așeze o pasăre
să-și lase capul pe umăr și să te privească
să te privim amândoi, și totul să rămână nemișcat
doar privirile să se plimbe pe tine, căutând o intrare.
un loc cald, cum ai atâtea pe necuprinsul tău
de aceea vreau să te iau cu mine în lumea mea
și să te descriu cu ea
și când am să îți descriu locurile, atunci ai să simți tot
o să ne așezăm sub copacul din mijlocul camerei noastre
tu ai să stai rezemată de mine, dar, de fapt, ai să fii intrată, de mult, cu totul, în mine
așa cum se întâmplă când un copac își vâră o creangă înflorită pe o fereastră,
când se împinge cu ea în sticlă ferestrei,
și când o deschizi, ramură intră, și rămâne ca o parte din interiorul ei,
așa, din cameră noastră, copacul își va trimite afară ramurile
și camera va fi înconjurată din toate părțile de imaginea unui loc din care răsare un copac înspre afară
și cu cât vei fi mai strâns lipită de interiorul meu, cu atât ramurile vor urca mai sus, și vor ieși mai multe în afara camerei noastre
și noi, odată cu ele

Advertisements

ionii ochilor tăi

Tu ești ca un vis care se întâmplă așa: vin seara, mă așez, poate că răsfoiesc o carte, un timp, și, pe neașteptate, întru în somnul altcuiva, la început nici măcar nu realizez unde mă aflu, dar, imediat simt căldura visului, ea are chipul tău, ești în centrul imaginii despre tine, de acolo pătrunde în mine, și dintr-o dată imaginea ta crește în intensitate, mă învăluie, mă cuprinde de umeri și palmele ei îmi țin obrajii, pe acolo pătrunde căldura, în adâncul meu, se lipește de interior, acum imaginea ta este precum cea obținută cu un dagherotip, interiorul este asemenea unei plăci pe suprafața căreia, iată!, se conturează chipul tău, iar ionii ochilor tăi sublimează pe suprafața adâncului din mine, colorându-l, ești acolo, prezentă, vie, surprinsă în cadru, pentru totdeauna, caldă, ca și cum ai fi pătruns în realitate, și așa te pot reține acolo, ascultându-ți respirația, cum îmi inundă și, apoi, îmi absoarbe părți din interiorul meu.

despre fata dorită

știu că nu este frumos să dorești fata pe care o iubești

fata pe care o iubesc eu se sperie când aude cuvântul

ea crede că am să o invit la masă, apoi în camera mea, etc. dar eu o doresc pur și simplu

când dorești pe cineva pur și simplu nu vrei să i se întâmple nimic rău

vrei să se simtă în al nouălea cer, sau chiar în a noua galaxie

și atunci o dorești cu cuvinte, o dorești foarte tare, și cuvintele vin la ea, și o cuprind în brațele lor, și o înconjoară

cuvintele o plimbă, ținând-o strâns de mână pe partea necunoscută a doritului

în brațele adevărate fata este ținută și povestită

brațele adevărate lasă cuvintele să o atingă pe fată, lasă sărutările să o sărute, sărutările adevărate așteaptă cuminți,

nu își ridica ochii din podea,

îi zăresc gleznele, arcul de zahăr topit al pulpelor picioarelor, și, uneori, în momente foarte strălucitoare ale doritului, genunchii

și fata dorită stă în brațele adevărate și simte cum este admirată,

fata dorită este adevărată. ea iese uneori din rochia ei, se apropie, se așează goală goluță în brațele adevărate, care oftează când ea se cuibărește într-însele

brațele adevărate au ochi, undeva în partea lor de sus, ochii se plimbă, singuri singurei, pe pielea fetei dorite

o cercetează sau și-o reamintesc, din hologramele nenumărate care s-au format de-a lungul timpului doritului și s-au păstrat atât de vii și de intense încât ochii pot pune palmele pe ele

ochii, de obicei, spun ah!, spre deosebire de brațe care oftează.

ochii pot pătrunde cu palmele lor prin toate ascunzișurile sau prin locurile deschise larg privirii, așezând cu grijă sărutări, sau atingeri de piele, și își culeg din ele parfumul trupurilor locurilor, pe care apoi le duc la nări și le memorează

doritul fetei înseamnă să fie străbătută în întregime, cercetată, adorată, mângâiată, depărtată

fata dorită are oase frumoase, mușchi subțiri și prelungi, vârtejuri de piele, cute de o naturalețe fermecătoare,

eu ating cu doritul toate acestea

le ating pe rând, mă întorc la cele care mi-au plăcut foarte mult, mă fac foarte mic și mă rostogolesc pe suprafața lor, sau rămân întins și respir asupra lor, sau le umezesc foarte fîn cu puțină salivă, care se parfumează în urma trecerii ei prin locurile unde atinge fata

pielea ei strălucește. dedesubtul pielii ei vinișoarele subțiri fug în toate direcțiile, mușchii vibrează, oasele frumoase cântă încetișor

doritul se transformă într-un fel de cantos-uri de-ale lui ezra pound, amestecate cu fantezii, cu muzică celestă, cu harfe care cântă la marginile hotarelor trupului fetei dorite, cu mii de cuvinte colorate care plutesc pe cerul de deasupra ei, ca baloanele cu aer cald

voiam doar să știi că te-am dorit foarte tare

: cadru din Promisiunea

 

16177623_1465677360160947_1441292898692001008_o

sare de mare

vreau cu tine, ca să te recompun, după ce te desfac, și te trec cu mâinile mele prin sufletul meu, vreau să stai, în visul tău, să-ți dai buzele cu culoare de vișine, să te așezi picior peste picior, și eu să îți beau cafeaua, ca să îți simt buzele cum își ating pielea lor goală, de pielea goală a buzelor mele. și să te sărut fără să te sărut. mi-e dor în fiecare clipă, din fiecare zi de mâine, să te ung pe trupul sufletului tău, cu sufletul meu. și atunci, tu, fină, și cu gingășie, vei intra în mine, fără să știi vei intra și ți se va părea, când se te vei trezi acolo, că vei umbla ca pe sub pământ, prin tine, ca niște rădăcini de floare, care își caută locul unde să încolțească, vei umbla, și așa, fiecare primăvară și vară, tu vei umbla prin mine, și vei încolți, și cu albastră sare de mare, pe pielea ta eu voi înflori

băiețeii

încă îmi aduc aminte de băiețeii care purtau șosete trei-sferturi din bumbac alb, în pantalonii lor scurți, neștiutori, cu aerul diafan înfiorându-le cămășile, cu breton și cu unghiile tăiate cu forfecuța, cu ghiozdanele lor din carton presat, cu bretele din sfoară groasă, cu termosurile lor, de jumătate de litru, cu ceai, de lângă pachețelul cu corn dulce cu parizer și unt, și para aceea coaptă, cu bujori în obraji, pe care o așezau pe pervazul ferestrei din dreptul băncii lor, cu miros de tămâie metaforizată, și după-amiezile acelea libere, când intrau în grădina sacră, se lăsau în iarbă, își puneau ghiozdanul sub cap, drept perină, și visau cu ochii deschiși, cum, pe cer, trecea regina lor