rătăcire

azi am să scriu despre tine:

cum te-ai născut în ziua aceea, într-o casă obișnuită, 

dar tu ai hotărât că ea era neobișnuită

la fereastra camerei tale creșteau zorele

pe care le-ai luat și ți le-ai așezat în gene

camera ta avea ceardac, și, mai târziu,

când erai fetiță mai mare, ai pășit în el, și ai auzit zarva de jos, 

de la picioarele tale, 

zorelele îți colorau ochii, și pleoapele prindeau reflexii ale culorii lor,

ele creșteau, acum, direct din tine, le vedeam rădăcinile, 

cum se pierdeau în albul ochilor, 

și era zarvă mare chiar sub ceardacul tău,

atunci te-ai apropiat de margine

zarva s-a potolit ca prin minune, 

ca și cum lumea ar fi luat dintr-o dată o pauză la făcut dragoste,

toți ochii s-au întors către tine, și soarele

ei bine!, soarele bătea pieziș, în după-amiaza aia,

toate zorelele din genele tale le-a luat

și le-a împrăștiat peste mulțimea din fața ta

mai târziu, când ți-ai amintit despre întâmplarea asta,

deja îți construiseși un turn, din vârful căruia

îți ieșea trupul, alb, 

și soarele, când bătea pieziș, împrăștia albul tău, pe pietrele turnului, 

așa de bine l-ai construit, încât el nu avea nici o scară de acces la tine,

doar albul tău, mai cobora, din când în când, pe zidurile turnului, 

când razele soarelui cădeau pieziș

dizolvând bucățele din culoarea aceea a ta, neasemuită, 

nemaiîntâlnită, nici măcar în clopotnițele bisericilor,

înainte ca un pictor de icoane murale, 

să urce pe schelele înalte, ca să picteze îngeri

mai târziu, când ai crescut fetiță și mai mare, 

în jurul turnului tău ai construit curți interioare,

care acum aveau alei curbe, înțesate de zorele agățătoare, 

și tu puteai să treci pe sub bolțile lor, ca să îți colorezi genele,

dar rădăcinile lor rămăseseră acolo, în albul ochilor tăi, 

însă, acum, zorelele creșteau și în înlăuntrul tău, și-ți colorau genele sufletului,

iar soarele, când cădea pieziș, pătrundea până acolo, în adâncul lui, cu cerul lui cu tot

până pe malul lui, unde lumina, se așeza,

dacă ar fi zărit-o cineva, poate că, despre el, 

malul sufletului tău, poate cineva ar fi putut povesti, vreodată,

cum a văzut un loc, în care toate se dizolvau, în forma lui neasemuită