peau d’ange

are culoarea peau d’ange, de coral roz                                                                                            și tresare, răspunde fiecărei atingeri
un pic dintr-un înger, acolo, ascuns, și tu dăruindu-l
chemându-mă:
vino și atinge-mă
și visează-mă
învață-mă
înfioară-mă
și ridica-mă
sprijină-mă
pentru clipele acelea
așa îmi spune îngerul tău dinăuntru
perla ta din coral

 

22199410_1758393214222692_288903180_o

Advertisements

DAN COMAN, NUMAI EA

inundație

îți fac această mărturisire pentru că am coborât și am urcat de trei ori, voiam să iau bomboane pentru colegi, la serviciu, dar mă gândeam atât de intens la tine, încât am uitat ce aveam de luat, tu erai călare pe mine, și mă atingeau coapsele tale, îmi strângeau inima în brațele lor, și parfumul tău urca prin nările pântecelui meu, până sub bolta palatină pe care mi se sprijinea inima, udându-i, înăuntru, diafragma subțire și ventriculii, făcându-mă să mă gândesc că mi-ar plăcea să te pătrund cu ea, până când ar încăpea toată înăuntru, și ar bate în pereții tăi, i-ar mângâia, și ei i-ar răspunde, așezându-i inele de mușchi de jur împrejur, logodindu-se cu ea
în ce fel această dragoste se hrănește din mine! în ce fel simt pentru tine, în rații infinite de tandrețe și gingășie, ce îmi opresc respirația, mi-o iau și o trimit în mine, ca să o caute pe a ta, ce lire răsună când mă atingi, prin pereții despărțitori, îndărătul cărora te miști ușoară, iar eu îți simt căldura, radiind, îți gust rodiile, semințele-fructe, de pe limba ta micuță, sau dulceața cireșelor coapte, atârnate la intrarea străjuită de albele coapse, ce fel este gustul palmelor mici, amarnic de fine, rănindu-le aproape buzele mele, când le sărutau, le despleteau, lăsându-mi limba să intre, să te caute acolo, să-ți mângâie, cu vârful ei, v-ul din catifea, și, ascuns, sub el, crescând din el, mărgăritarul-smarald, înverzind, cu mugurii umflându-i-se sub mângâieri, iar dinăuntru, valurile micuțe, inundându-ți malurile, picurând în gura mea, înnobilându-mi buzele, cu saliva gurii tale, strângându-mă dinăuntru, vino!, vino și bea-mă, și sfârșește-mă, umblă rotund împrejurul capilarului meu secret, masează-i mușchii circulari, desfă-mi-l, înnebunește-mă, fă-mi pântecele să se ridice și să coboare, dilatează-mi-l, ridică-mi-l până sus în creier, ca să mi-l mângâie, și stătea acolo nemurirea, sub forma clipelor care alergau, unele după altele, și limba mea fermenta în dulcele tău, în apa ta vie, mi-o trimitea în gât, în esofag, iradiindă, mărul lui adam se ridica, cu fiecare înghițitură nouă, și apoi cobora, apa ta vie făcându-l să juiseze, să-și lase semințele în apa care se scurgea înăuntru, în adânc, de fapt tu mă aveai pe mine, și nu eu pe tine, tu mă luai, tu îmi dădeai, asta este memoria actului meu de a te săruta, asta era darul tău pentru mine, adevăratul dar, cel mai frumos din câte există pe lumea asta, sinele tău, entropia organismului tău, echilibrul tău perfect, impunitatea pe care mi-o dăruiai, pedepsindu-mă, ah!, ce dulce și nemărginită pedeapsă mă aștepta de atunci încolo, pedepsindu-mă la a fi veșnic îndrăgostit de tine, orb și surd, la orice altceva, și nebun, nebun, stupid, și sub inundație, sub stare de inundație…

contiguitate

îmi plac răsăriturile reflectate în ferestre vechi
așternuturile albe, după ce ne-am iubit în ele
mâinile tale, când spun cuvinte
sutienele tale micuțe…

caruselele de jucărie, care te emoționează
rochiile tale atunci când trece lumina prin ele
felul în care te cuprinzi, cu un fel de gingășie tandră
cum îți odihnești brațele pe picioare
binoclurile vechi, prin care poți privi în lumi cum ar fi cele ale lui alice
chestiile dantelate când le dezbraci
mâinile ținute la spate,
dar cel mai mult îmi place să te ating acolo și tu să îmi răspunzi
florile uscate, în buchetele mici și când îți închei până sub bărbie

cămășile tale albe
biroul tău cel vechi cu sertare în care îți ții scrisorile de la profa de română
plasturii tăi
să fii prinsă în brațe , de la mijloc
penumbrele, când te ating
veiozele vechi
fotoliile în care te simți bine
borcanele pe care nu poți să le deschizi
felul în care îți mângâie pe dedesubt, sfârcurile, pânza cămășii
culoarea de chihlimbar a pubisului tău
felul în care îți lași lucrurile când rămâi goală lângă mine
venele….
cafeaua de dimineață, desculță

de aceea,
când ți-i sărut cu ochii,
gesturile tale sunt ca o oglindă, veche, înrămată, din cristal fîn, venețian,
iar în ea apar reflexii ale sânilor
de câte ori închid ochii, pupila mea dreaptă, reconstituie sărutările pe care li le-a dat
cred că imaginea lor se află developata pe retina ochiului meu,
ca negativul unei fotografii
iar pe pleoape simt, încontinuu, îmbrățișarea sfârcurilor tale
ca niște palme foarte mici
care spun: primește-ne!

foto: unknown

11748782_988389167889771_2123606915_n

catifelată

ceea ce mă întreb

este cum

cum aș putea avea îndrăzneala

să îți sărut gurița aia micuță

care stă așa de liniștită

cum să mă apropii de ea

și cum să o ating

cum să o găsesc,

și când o găsesc,

cum să o eliberez

din îmbrăcămintea ei

 

cum să îi sărut conturul

și liniile fine care îl mărginesc

cum să îi îndepărtez buzele

cum să le vorbesc

în ce limbă să le șoptesc

cu buzele mele

în ce fel să la încălzesc

și cât

dinspre în susul lor,

sau dinspre în josul lor

trebuie să încep

cum să le întreb:

a fost frumoasă dimineața voastră?,

dar spre amiază?

dar acum, spre seară, cum v-a fost?

mă așteptați de mult timp?

sau nici nu vă închipuiați

că am să vin la voi

peste voi,

înspre voi

ca să vă ating,

și să verific,

dacă gustul vostru

este cel pe care îl  am păstrat în memoria mea

să se întâlnească din nou

gustul meu despre voi

cu gustul vostru

să se îmbrățișeze

să se atingă

și să se uite unul la celălalt

și să se recunoască

geamănul despărțit

cu geamănul de pe tine

atârnând pe buzele mele

aplecându-se către el

umezindu-l

când se așează unul peste celălalt

oh, ce floare roșie, cu petalele ei, duble

cum i se pierde parfumul,

în parfumul ei

din memoria mea

cum i se așează petalele,

peste petalele celeilalte

oh, ce floare roșie,

pe întinderea albă,

imaculată,

a gândurilor mele

cum le-am păstrat

cum le-am scos în fiecare zi la soare

cum le-am lăsat să le ude ploaia

sau roua

dimineața

cum ți-am păstrat fiecare răsărit

și cum

acum, când te ating

tu îmi arăți toate răsăriturile care au trecut de atunci

: Anna Mouglalis

poza buna