porumbei

1

2

3

4

5

6

7

8

9

10

Tomaž Šalamun,

Tribul meu

Tribul meu
nu mai aude
sunetul libertăţii.

Nu îl mai recunoaşte,
nu îl mai vede,
când e atins de el.

Tribul meu
crede
că lenta

ucidere
a trupurilor
şi a sufletelor

e ceva natural.
Doar uneori când e
pentru o clipă

străpuns
de ceva
ce aduce cu ozonul,

ce aduce cu copilăria,
îşi şterge fruntea
asudată,

se scutură
de acest coşmar,
de aceste lanţuri

în care este captiv,
se întoarce
şi adoarme la loc.

Liviu Antonesei – Remember

Așa, pe la mijlocul lui martie, neliniștea a crezut că poate deveni din nou poezie. Poate că și este! Iar dacă nu, sorry! Remember Îmbrăcată în negru, subțire, a apărut din ziua cenușie – e obiceiul lor, să apară așa, subțiri și îmbrăcate în negru, parcă plutind prin mohorîte ploi… Numai chipul luminos, […]

via Liviu Antonesei – Remember — @ntonesei’s blog

apus pe lac

tu, când mergi, ai proprietatea aceea rară a ființelor care pot păși pe suprafața apei, fără a o atinge.

apa urcă pe trupul tău, precum iedera îmbracă trunchiul unui copac, iar acesta devine, dintr-o dată, transparent.

atunci, îți pot privi și desluși anatomia sufletului

el înoată ca un pește cu trupul dantelat pe sub umbra răcoroasă a corpului iederei

 

29196396_1940096256052386_4040162021793071104_n