pasărea vis

ești atât de frumoasă că mă îndrăgostesc de tine în fiecare zi. dragostea mea este așa de tandră încât mi-am spus că pot să îi fac loc în mine, pe undeva,

și s-a așezat, la început, în inima mea, dar între timp ea a crescut, și cum nu aveam alte inimi, i-am dat voie să se așeze și în plămânii mei.

dar, dragostea, care devenise mai mare decât întreg pământul, a făcut ca și ei să nu o mai încapă și atunci i-am dat voie și în stomacul meu să se așeze. acolo au venit fluturii care se învârteau în jurul părului tău, și și-au depus ouăle lor, iar dragostea mea se hrănea cu ele și fluturi îmi ieșeau de pe buze când îți vorbeam. tu îi recunoșteai, dar nu spuneai nimic.

doar zâmbeai, îți petreceai mâna peste față și îți aranjai părul, care era prins în codițe cu niște elastice. și îmi plăcea tremurul lor. și din cauza asta iarăși părea că nu mai încape în mine. dar eu nu mă speriam din atâta lucru, pentru că mai aveam locuri destule. și i-am dat voie să se dividă și în brațele mele și îmi împingea buricele degetelor pe dinăuntru și din coate scotea capul și privea afară

și pentru că palmele tale tremurau. atunci când te trezeai și nu mă vedeai în preajma ta, spuneai: vino acasă și stai puțin cu mine, până mă îmbrac eu frumos, și eu nu puteam decât să dau din cap, că da!, pentru tine, da! mereu, în fiecare dimineață, doar da puteam să îți spun, și trebuia să îi fac atunci loc dragostei mele și în picioarele mele, și îi simțeam genunchii cum mă împing discret pe dinăuntru și se lipea îndărătul lor, de îndărătul genunchilor mei, și venele ei intrau în mine și mă luă cu căldură și nici nu știam dacă era căldură de la tine sau era rodul imaginației mele, pentru că tu nu mă prea priveai doar îmi dădeai de înțeles că vrei.

și pentru că atunci când mergeai, îți țineai dragostea în buzunare, ochii tăi căutau țărmul acela de mare pe care mi l-ai descris, sau mai mult mi-ai sugerat că ți-ar plăcea să îl ai numai pentru tine, și eu culegeam pașii pe care îi lăsai în urma ta, îi îndesam în buzunare, și mâinile îmi miroseau a tine,

atunci am văzut că, iarăși, nu mai avea loc în mine dragostea mea, și am deschis gura larg, ea s-a cuibărit acolo, limba mea a atins-o, dulcele i l-am simțit, iar împrejurul coapselor tale stătea în împrejurul obrajilor mei și niciodată nu mi-am închipuit că dragostea poate să capete forme așa de interesante. atunci, chiar, preț de câteva clipe, valurile mării tale s-au lovit de coapsele obrajilor mei

încă nu am aflat cum să fac să nu se oprească asta niciodată

și atunci ți-am spus: haide dă-mi-te toată și am să îți găsesc cel mai frumos loc din mine

uite că așa gândeam, când tu mă plimbai prin lume, ferindu-mă de gândurile mele obraznice, care cădeau din mine, peste tine, și m-ai mai învățat ceva:

că nu există nici un cuvânt demn care să te poată descrie.

de pământ erau toate cuvintele mele, dintr-un pământ obișnuit, inodor și incolor, pe pielea chipului tău,

iar când îl priveam, știam deja că dragostea mea devenise așa de mare, încât trebuia să îi găsesc cel mai vast loc din mine,

și atunci i-am dat drumul în mintea mea,

pământul acela incolor s-a transformat în plaje aurii, în păduri de portocali, în muzică frumoasă care se auzea cântată la pian, dintr-o încăpere vecină,

iar chipul tău se lumina dintr-o dată și îmi spuneai: da, așa vreau să vorbești cu mine, așa vreau să îmi faci, așa cum văd eu aici în mintea ta, așa vreau eu să fie dragostea ta

și, atunci, tu ai devenit diminețile mele și amiezile și după amiezile și serile,

apoi ai început să vii în visele mele și să mă mângâi cum numai tu știi să o faci

și fluturi ți-am trimis din stomacul meu și ei s-au așezat încet pe tine și pe lucrurile tale și flori proaspete pe pervaz le-am lăsat să se usuce, îmbătându-mă de la parfumul lor

flori lalele ca buzele tale colorate ți-am adus și tu mi-ai turnat ceai în ceștile tale, cupele sânilor tăi le țineam în palme, și cu sfârcurile lor mă mângâiai

și apă, din carafa gâtului tău lung, îmi dădeai să beau, iar eu ți-l sărutăm, și amintiri vechi depănam, din lumi care nu au existat niciodată

și flori micuțe și gingașe îți strecuram în buzunare, și mâinile mele rămâneau în ele și dragostea mea lua formele curcubeului, și ieșea afară din mine pentru că acolo nu mai era loc, dar intra înapoi seara, pentru că se întâlnea cu dragostea ta, care, uite! cât de mult îi trebuise că să ajungă până aici

și abia atunci tu te rezemai de trunchiul unui copac și îmi luai capul în brațe și mi-l sărutai și tot parfumul tău rămânea pe mine, lipit pentru totdeauna

și cu iedera mea te dezbrăcam și te îmbrăcam, când albul trupului tău mă orbea prea tare, și te priveam cu ochii minții, așa cum te imaginasem, așa cum te am în fața mea acum,

eu eram pasărea pe care o mângâiai, pasărea care locuia pe tine și în tine, în voi, pasărea aceea căreia ai început să îi dai voie să vină la mine, ca să o hrănești

dar să-mi hrănești și visele, să-mi păzești somnul, să-mi ții mâinile când ele ar fi vrut să fugă prin tine, sau să ți le vâri adânc, până în umbrele sufletului tău, ca să-ți atingă epiderma, să se parfumeze cu ea, de ea, și să le rămână un așa dor de locul tău, încât să le uite pe toate celelalte, pe care le-a atins vreodată, și să nu-l mai vrea decât pe el pentru totdeauna

Author: otavadan

descriu reacţii chimice

4 thoughts on “pasărea vis”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s